miercuri, 17 noiembrie 2010

Cand "a avea" se traduce "a demonstra"


Azi e o zi de introspectie . Si gasesc in sufletul meu teama, nesiguranta, probabil si datorita evenimentelor din ultima perioada din oras.
Pe mail primesc insa si "raspunsul" :
" Stii cum sunt prinse maimutele in Africa? Vanatorul pune o piatra de marimea unui ou de gaină, intr -o scorbura cu diametrul de sase centimetri. Maimutele il urmaresc de la distanta si sunt macinate de curiozitate.
Apoi vanatorul se indeparteaza la cativa metri. Imediat apare o maimuta care baga mana in scorbura. Ea simte ca acolo este un obiect şi incearca sa-l scoata. Dar diametrul scorburii este mult prea mic. Sigur ca maimuta isi poate scoate mana in orice moment, dar pentru aceasta este nevoie sa dea drumul pietrei si s-o piarda. Frica de a pierde o tine pe loc. Vanatorul se apropie şi baga maimuta in sac.
Te-ai gandit vreodata ca majoritatea lucrurilor pe care le faci zilnic le faci din frica de a nu pierde ceea ce ai deja? De dimineata cand te trezesti si te speli pe dinti (pentru a nu pierde zambetul ala din reclama) pana seara cand te arunci in pat obosit, pentru a nu pierde somnul de frumusete, totul este o goana cu mainile deschise pentru a pastra ceeea ce ai acumulat.
Lucrurile pe care le avem ajung sa ne detina si sa ne controleze viata. Ai castigat o masina la un concurs, dintr-o data nu mai poti dormi noaptea, de frica sa nu ti-o fure hotii.
Paradoxul zilelor noastre este ca suntem din ce in ce mai ocupati sa strangem lucruri, fara sa observam ca de fapt suntem mai ocupati sa nu pierdem lucruri pe care, de fapt, nu le-am avut niciodata .

Uite-te in jurul tau unde esti chiar acum, acasa, la birou, pe strada si pune-ti intrebarea: care sunt lucrurile fara care n-as putea trai, daca ar disparea brusc? (….)

Alergi de dimineata pana seara nu pentru a deveni mai liber, ci pentru a deveni mai sclav. Lucrurile pe care le cumperi nu te fac mai liber, ci doar te inrobesc mai tare. Cu fiecare cutie care se aseaza pe dulapul tau, esti mai las si mai fricos. Mai plin de frica de a incerca sa simti, sa traiesti. Fiecare lucru nou pe care il cumperi aduce cu el o doza de frica, egala cu valoarea pe care i-o dai. Cu cat un lucru pare mai valoros pentru tine, cu atat ti-e mai frica sa nu-l pierzi.

Si cand ti-e frica sa nu pierzi exact asta se intampla: PIERZI .
Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi jobul, incepi sa nu mai risti, sa faci doar ce e strict necesar, ajungi indolent si esti data afara
Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi iubitul / iubita incepi sa devii prea disponibil, sa faci orice compromis si esti parasit.
Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi masina, nu dormi noaptea si te imbolnavesti  stai prin spitale si trebuie s-o vinzi ca sa poti sa te intretii.
Cineva imi povestea ca in evreieste nu exista verbul “a avea”, ci doar unul care se traduce mai bine prin “a administra” .
Nu “AI ” nici unul din lucrurile pe care le “ai ”  Azi sunt la tine, maine nu mai sunt. Si in timpul asta tu traiesti cu frica de a nu pierde ceea ce nici nu ai.
Oare degeaba sportivii care “nu mai au nimic de pierdut ” joaca mai bine de obicei? Atunci cand nu mai ai nimic de pierdut nu-ti pasa care e deznodamantul, conteaza doar ceea ce faci acum aici. Nu mai conteaza cat risti. Nu mai conteaza ca oamenii se uita ciudat la tine cand te manifesti altfel." (primita prin e-mail)

Cred ca ar trebui sa meditez mai mult la cele scrise ca maine nu-i luna viitoare si mai imbatranesc cu 1 an , iar cuvantul de ordine pentru mine ar trebuie sa fie INTELEPCIUNE !

miercuri, 20 octombrie 2010

Blonda la cumparaturi ...


Pentru a se dovedi ca blondele nu sint proaste, s-a organizat o conferinta de presa.
O blonda a fost intrebata:
- Cit face 1+1?
Ea raspunde:
- 5.
Din sala se aude:
- Mai dati-i o sansa.
Apoi este intrebata alta. Ea raspunde:
- 2. Din sala se aude:
- Mai dati-i o sansa...

Imi place sa merg la cumparaturi , parca cui nu-i place, insa nu-s foarte atenta la calculul total. Cred ca am o minte ce funtioneaza cu incetinitorul cand vine vorba de adunari, scaderi … Cine stie de cate ori poate n-am fost " sanctionata " pentru neatentia mea, insa macar n-am stiut ! 
Am acceptat pana si etapa cu restul in gume, bombonele si altele asemenea , mergand pe principiul ca macar se purtau corect cu mine.  Insa aziiiiii ... am fost prostita pe fata, incat la final am ramas tot eu datoare ! Nu pentru multi banuti ..in total cred e vorba de 1 leu , insa ma irita faptul ca am fost prostita pe fata.
Ma gandesc ca poate mi-o fi murit neuronul de singuratate , de n-a mai avut timp sa reactioneze !!! 
Insa ….. tura urmatoare reactionez ! Daca scoti creierul unei blonde ii creste nivelul de inteligenta !!!

joi, 14 octombrie 2010

ImPosibilitatea de a fi EU !


Cum sa faci fata unui vampir emotional, mai ales cand persoana in cauza are un grad apropiat ? Cum sa-l faci sa inteleaga ca ai viata ta si ca ti-ai dori sa nu te mai implice in frustrarile lui cotidiene ? Cu ignor-ul nu prea merge, macinarea interioara atingand uneori cote mari, majoritatea conflictelor nefinalizandu-se in niciun fel, inca chiar sunt reluate sub diverse forme: reprosuri, blesteme, indicatii.
Mai nou sunt vinovata ca nu incerc sa rezolv conflictele din cadrul cuplului lor, ca nu acord atentie si mai multa prezenta vietii lor.
Nu-i pot nega rolul important din viata mea si nici aportul pe care l-a adus vietii mele. Majoritatea vad o astfel de relatie plina de afectiune sincera si neconditionata, cu disponibilitatea de protectie , eu o vad ca pe-o sursa de stres. Comportamentul imatur, copilaresc, uneori parca ferindu-se de statutul de « adult », fac ca rolurile dintre noi sa se inverseze.  Mai rau e ca am o perceptie gresita despre dragoste (aspect sesizat destul de recent)… am invatat in timp ca aceasta e ca un fel de troc : ce pot face eu pentru tine si ce poti face tu pentru mine (idei sustinute la nivel inconstient ).
Faptul ca nu accepta sa fie contrazis, ca uneori parca vorbesti la pereti, atunci cand aduc in discutie problemele si preocuparile mele, obisnuinta de a critica, imaturitatea din punct de vedere sentimental si incapacitatea de a oferi un mediu emotional sanatos in care sa-mi dezvolt personalitatea,  imi dau senzatia ca nu va accepta cu adevarat niciodata conceptul de “ceilalti”...

joi, 23 septembrie 2010

Oare "sinele" are culoarea roz?


Ma simt tot mai atrasa de culoarea roz : imi caut bijuterii roz, mi-as fi dorit pentru nunta ce urmeaza o rochie de voal roz , aranjamentele florale rozii ma atrag din ce in ce mai mult …eu si cu cochetele fetite din ziua de azi ce ne dorim o astfel de nuanta !
Imi inspira inceputul, tineretea, magia trezirii la viata, energie si ma duce cu gandul la florile de cires. Se spune ca totusi culoarea iti induce regasirea de sine ! Oare am uitat de mine ? Oare am nevoie de momente in care sa ma simt bine cu mine ?
Imaginile care-mi apar in minte acum sunt legate de lenjeria mea roz, cu crengute de cires, de bijuteriile roz pe care le-am primit de la colege …oare sa fi stiut ele ca am nevoie sa ma regasesc, sa-mi recastig increderea, voiosia si confortul psihic ?  Oare ce-ar fi sa-mi fac un cadou roz azi … poate o esarfa frumoasa !
Oare numele blogului de la ce o fi pornit ? De la nevoia de-a vedea ce ma inconjoara in esenta ei, in sinele cel mai profund …. ?!

luni, 20 septembrie 2010

Bine ai venit, Karina-Octavia!

 
Cand viata te uimeste cu minunile ei,  lasi deoparte grijile si gandurile negre si incerci sa participi cu voiosie la magia ce tocmai se desfasoara in fata ta ... Copilul e o minune , e comoara  comoara familiei, ce completează şi uneşte un cuplu căsătorit. El formează FAMILIA ! 

Dupa lungi asteptari, planuri si vise a venit  cel mai frumos si dulce copil. Fie ca acest moment sa fie binecuvantat si ca micuta Karina-Octavia sa fie tot ce v-ati dorit vreodata! 


vineri, 17 septembrie 2010

Adio Oana ...


E greu sa-ti gasesti cuvintele in astfel de momente si chiar de le-ai gasi, sunt de prisos … De ce acum ? Doar Dumnezeu stie … poate i-o fi mai bine acolo sus, in Raiul duhovnicesc al Maicii Domnului ! 

« De la tine intelegem, Fecioara,
Staruinta cea neinteleasa,
Si puterea pomenirilor line,
Din ruga smerita si stearsa. »

marți, 24 august 2010

Fiti veseli!

Cum nimic nu-i intamplator, am primit pe mail cateva sfaturi ce-ar fi utile si altora, invataturi pline de intelepciune pentru o sanatate buna, una psihica in special ..ca de acolo pleaca toate:
"Fiţi buni şi faceţi bine!"
"Fiţi veseli!"
"Înainte de orice, fii moral!"
"Nu te enerva!"


"Dacă sînteţi toata ziua binedispus, puteţi observa cum creşte puterea în voi. Cînd ne certăm cu cineva, sîntem nervoşi, nu mai putem mînca, nu ne putem odihni, împrăştiem agitaţie în jurul nostru şi, dacă se repetă des, ne îmbolnăvim“

joi, 8 iulie 2010

Instrucţiuni de folosire a femeii - de Mihaela Rădulescu

Mi-a placut mesajul transmis si poate fi o lectie pentru multi !

"Femeia pe care tocmai vrei s-o întrebuinţezi a fost făcută din iubire, şi de aceea nu poate funcţiona fără acest combustibil. Ai grijă să-i faci mereu plinul.
Dacă o iei în braţe, nu uita să repeţi constant gestul. Reacţionează la fel de minunat la sărutări şi mângâieri, ba chiar la cuvinte calde şi simple.
Când e tristă, încearcă să o faci să zâmbească. Dacă nu ştii cum, fă dragoste cu ea, va avea apoi cel mai frumos zâmbet.
Nu lovi niciodată o femeie, căci vei înceta să mai fii bărbat şi vei deveni o jigodie, chiar şi pentru copiii tăi. Ei nu vor uita niciodată că ai bătut-o pe mama lor...

Femeile, chiar şi cele mai sofisticate, au bucurii dintre cele mai simple - o floare, chiar şi una sălbatică, le dă atâţia fiori cât un bărbat nu poate înţelege... Să nu uiţi de ziua ei, de 1 Martie şi de 8 Martie, de ziua căsniciei, dar, neapărat, măcar o dată, într-o zi oarecare, din banalul motiv că ţi-e dragă... joia asta nu uita să-i duci o floare, poate chiar pe cea care-i place ei, nu pe cea care s-a găsit la colţ...

Iubeşte-o dimineaţa şi vei fi şi tu fericit. Abia pe la ora prânzului îţi vei da seama de ce-ţi merg toate atât de bine şi de ce abia aştepţi să ajungi din nou acasă, chiar şi după ani buni împreună.

Nu intra peste ea în baie şi nici n-o pândi când se aranjează! Cele mai multe femei preferă să le vezi doar în varianta finală. Respectă-le misterul şi... jumătatea de oră de stat în baie foloseşte-o pentru micile tale plăceri „vinovate", oricare ar fi ele.

Nu uita niciodată că femeia are nevoie să-i spui cât e de frumoasă, cât îţi e de dragă şi cât de tare-ţi lipseşte. Când vei uita aceste mici detalii, viaţa ta va fi tot mai seacă şi mai lipsită de noroc, căci nici unui bărbat nu-i merge bine fără un suflet-pereche lângă el.

Nu te îngrijora că piesele din care e făcută femeia se mai deteriorează şi îşi mai schimbă aspectul. Doar unele pot fi înlocuite, însă e preferabil să observi că şi piesele tale suportă exact aceleaşi transformări....

Respectă-i familia, prietenele bune şi pe colegii de serviciu. Armonia se instalează mai ales atunci când eşti primul care o practică... Cu cât eşti mai sociabil şi mai plăcut de lumea din jurul ei, cu atât vei fi mai iubit şi mai respectat...

N-o transforma în sclava ta, chiar dacă ea îţi face cu dragoste şi mâncare, şi masaj la picioarele obosite, şi... lista de cumpărături. Ajută măcar în micile treburi administrative şi îi vei putea cere orice în schimb...

N-o umili şi n-o jigni niciodată, mai ales în public sau de faţă cu copii - nu vei face decât să fii din ce în ce mai puţin barbat... din ce în ce mai puţin inteligent...

Scoate-o în oraş, la masă, măcar din când în când. Se va topi uitându-se în ochii tăi, chiar şi atunci când tu vei trage cu coada ochiului la alta...

Nu râde de pasiunile ei ciudate. Aşa par şi ale tale, doar că tu ai mereu no­ro­cul să fii înţeles şi apreciat pentru ele.
Nu-i spune că s-a îngrăşat, mai bine propune-i să alergaţi împreună.

Dacă ai prietene femei, asigură-te că-ţi respectă soţia sau iubita şi că nu reprezintă vreo panică pentru ea. Altfel, vei rămâne doar cu prietenele şi nu e sigur că asta şi-ai dorit.

Nu o mai compara cu mama ta sau cu alte femei din viaţa ta - precis e mai bună ca ele în multe alte privinţe, de vreme ce ai ales-o pentru viaţa în doi.
Nu-i strica bucuriile mărunte - exact din ele se încarcă şi, fără să ştii, din energia ei te încarci şi tu.

Ascult-o când vrea să te întrebe, când încearcă să te cunoască şi să te înţeleagă - atunci te iubeşte cel mai mult, deşi pentru tine pare invers în acel moment.
N-o înlocui cu alta pentru o oră de plăcere. Înlocuieşte în tine partea ticăloasă cu una virtuoasă şi te vei simţi un bărbat minunat. Când vrei să pleci de tot, pleacă hotârât, nu te tot în­toarce, căci răneşti grav un suflet care a fost lipit de-al tău.
Nu încerca să aplici aceste reguli pe oricare femeie, căci cu fiecare dintre ele şi tu vei fi alt bărbat.....

Femeia funcţionează perfect când o iubeşti perfect. Când nu-ţi mai place cum funcţionează, sigur i-ai făcut ceva nepotrivit chiar tu, iubirea vieţii ei..."

vineri, 14 mai 2010

Functia de ... mama!


“Nu te preocupa dacă nu poţi da copiilor tăi ce e mai bun din toate.  Dă-le tot ce ai tu mai bun”
Intr-o zi, o femeie  numită Anne, îşi  lua carnetul de şofer.
Când au întrebat-o care era profesia ei, ea avu un dubiu. Nu ştia cum să se considere.
Funcţionarul insistă :” Ceeace v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu” .
” Sigur că da, am un serviciu” , exclamă Anne, “sunt mamă”.

"No
i  nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică” ,  spuse funcţionarul cu răceală.
O prietenă a ei, Marta auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp.

Intr-o zi, se află în aceiaşi situaţie. Persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă.  Formularul părea enorm şi interminabil.

Prima întrebare era : “Care este ocupaţia dvs ?”
Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum, răspunse :
                     “Sunt doctoră în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”.
 Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative.   După ce a notat totul, tânara vru să verifice.
“Pot să vă intreb, ce înseamnă că faceţi, mai exact ?”
Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică: "Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei”. Gândindu-se la familia ei, ea continuă:                        " sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore”.
Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei.

Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3. Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta luă pe bebe în braţe şi gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicaţie.
Mama unde-mi sunt pantofii?  Mama, mă ajuţi  să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu încetează din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi dansând? Mama, mergi la cumpărături? Mama...”
Intr-o lume unde se dă atâta importanţă titlurilor, în care se cere mereu cea mai mare specializare în domeniul profesional,
transformă-te într-o specialistă în arta de a iubi.

primita prin  e-mail  !

vineri, 12 martie 2010

Empower Connect - Piatra Neamt

Primul oras curajos care a lansat Empower Connect in afara capitalei a fost Piatra Neamt!
Intima, relaxanta , cu ambient primitor, ne-a gazduit aseara intalnirea cafeneaua Anna Spa, cu tot cu fulgii de nea care nu mai conteneau.
Ne-a dat intalnire "infuzia de primavara" Gabi , o prezenta tonica , optimista, zambitoare , ce era insotita de-o buburuza ce-ti fura privirea. Ne-a prezentat-o ca fiind un simbol al innoirii, al schimbarii, insa mie mi-a  sugerat tandrete, afectivitate si multaaaa sensibilitate.

A urmat o prezentare scurta a fiecaruia dintre noi si uite asa am facut cunostinta cu :  Gabi generoasa  , Mara cea motivata(si miloasa) , Geanina ganditoarea , Nicoleta,  Anca cea plina de acuratete (insa eu as fi completat ambitioasa) , Dan cel dragut, Oana optimista, Iulia , Raluca , Cristina curioasa, Eleodor eficientul, Otilia cea onesta, Mihai cel minutios si misterios, Oana, Ana , Gigi .

In dar am primit si-un ravas cu mesaj , ce recunosc atunci seara nu am avut deschiderea de a-l intelege, insa acum, in lumina zilei, a capatat o semnificatie :  raspunsurile se afla langa noi, daca reusim sa le vedem, intelegem, aplicam …
 Un razboinic al luminii stie ca invatatorii  sai cei mai buni sunt oamenii cu care imparte campul de lupta.
E periculos a cere un sfat. Inca si mai riscant este a da un sfat. Cand are nevoie de ajutor, el incearcă sa vada cum isi rezolva - sau nu-si rezolva - problemele prietenii săi.  Daca e în cautare de inspiratie, citeste pe buzele vecinului cuvintele pe care ingerul sau de paza vrea să i le spună.  Cand este obosit sau singur, nu visează la femei sau barbaţi din departare; se adresează celui de alaturi si-i impartaseste durerea sau nevoia de afectiune - cu placere si fara nici un sentiment de vinovatie. Un razboinic stie ca si  steaua cea mai departata din Univers se manifesta in lucrurile din preajma lui.”   

A urmat partea distractiva a serii… ne-am cunoscut si-am fost caracterizati din prisma simbolurilor considerate de noi sugestive. Cercetatorii (nu stui daca aia britanici :D ) sustin ca suntem inclinati sa oferim detalii intime despre noi unui necunoscut atunci cand stim ca putem sa nu ne mai intalnim cu respectiva persoana. A fost amuzant sa ne comportam ca niste copii, asteptand de la ceilalti sa faca primele dezvaluiri despre noi , pentru ca mai tarziu sa ne « confesam » si noi . Bogatia unui om incepe de la sentimentul ca are de ales, de la intelegerea faptului ca nenumarate posibilitati ii sunt la indemana, de la perceptia propriilor trasaturi drept calitati si inzestrari ! Sper ca toti sa fi inteles acest lucru ….  in final, ar trebui sa ne simtim bogati prin ceea ce suntem, prin firea si darurile noastre native, sa fim recunoscatori pentru ele !

Pornind de la visul meu din copilarie, de a-mi face o pensiune Ariciul Ospitalier, am considerat ca-i reprezentativ ariciul pentru personalitatea mea, insa Gabi mi-a sugerat cu totul altceva ..si-i multumesc pe aceasta cale ! Albinuta m-ar reprezenta mai bine : " e "blonda", discreta, harnica, organizata, inteligenta, delicata dar si rezistenta, utila, productiva si daca simti nevoia...are si ac !!! Iar in stupul tau pot intra ffff multi semeni... Poti fi ospitaliera pt cei asemeni tie, ceilalti asumandu-si  un mare risc "

Cam atat (asa pe scurt) ….si delectati-va si cu ceva poze pe care le am multumita fotografului amator Otilia si-a amabilitatii organizatoarei Gabi !!!

poze Empower Connect - Piatra Neamt

miercuri, 10 martie 2010

2020


Mi-a placut ideea unui profesor de a-si pune elevii sa-si imagineze o zi de peste 10 ani din viata lor . Cu toate detaliile tehnice si mai putin tehnice. Seamana cu intrebarea (recunosc ce mi se pare idioata) la unele interviuri « ce te vezi facand peste 5 ani ? », insa ea are un rost intr-un context anume …acel « anume » incerc si eu sa-l descifrez !

Se zice ca viitorul il creezi in clipa prezenta, tine de puterea noastra de anticipare, de creativitate, de detasarea de tot ce ne inconjoara acum .
Acum 20 ani ma bucuram ca pot viziona desenele animate in orice zi si la orice ora la tv. Ma bucuram ca nu trebuie sa mai stau la rand sa-mi bifeze painea pe cartela si ca pot simti mirosul libertatii cand ies afara, fara sa-mi cenzurez vorbele si gesturile. Acum 10 ani ma bucuram de primul cheeseburger pe care mi l-a adus verisoara din Bucuresti (rece si plimbat pe drum cateva ore bune ) si de mirajul unui simplu cadou primit tot de la ea - o insigna (ce semnifica pt mine la vremea respectiva o evolutie, o imagine a unor lucruri departate si ascunse dincolo de orizont).
Ma gandesc ca peste 10 ani o sa ma minunez de simplitatea unor evenimente, ce azi privite prin ochii « evoluatului », par mizilicuri.
« Esenta firii, a placerii, bucuriei si a dragostei pe care ti-o da viata, n-o poate masura decat la sfarsitul tuturor « anotimpurilor « . Daca renunti la iarna, vei pierde promisiunea primaverii, frumusetea verii si bogatia toamnei » .
Cred ca peste 10 ani voi gusta din frumusetea verii ! Voi fi o mamica cocheta de 40 ani , ca doar toate mamele sunt frumoase si cochete, nu ?!
As prefera sa povestesc de-o zi de sambata , in care ne trezeste baietelul nostru Radu pe la ora 8.30… Intra in camera si se cuibareste intre noi …. e saten , are ochii verzi, slabut la cei 7 anisori ai lui si cu un zambet somnoros pe toata fata. Pijamalutza verde cu arici in care e imbracat iti starneste zambetul si mai tare . Il primim intre noi si-i asortam zambetul cu pupici si-o imbratisare pe masura. Ne uitam la desene o jumatate de ora, dupa care cred ca-i cazul sa ma ridic sa fac cafelutza si sa-l las pe sotiorul meu drag sa-i alimenteze portia de masculinitate cu o harjoneala pe cinste . Incropresc ceva rapid pentru micul dejun, insa gandul imi este la ziua frumoasa ce se arata ….. soare, cer senin, un zumzet surd, semn ca orasul se trezeste la viata si la cum as putea sa fructific momentul .
As vrea sa mergem intr-o plimbare, insa tocmai suna telefonul sotului … dupa discutie reiese ca trebuie sa trecem pe la pensiune sa rezolvam o mica problema. Aaaaa ..ca am uitat sa mentionez ca avem o pensiune deosebita (visul meu din copilarie) … Ariciul ospitalier – e o combinatie ce ascunde eleganta, intimitatea, inteligenta creatoare si veselia intr-o carapace tepoasa a prezentului (intr-o legendă se spune că pentru a regăsi echilibrul dintre pamant si apa, Dumnezeu a cerut sfatul ariciului)
« Orice vis se poate realiza – începe-l doar ! Determinarea are un dram de genialitate, de putere şi de magie în ea – Goethe » Multe din lucrurile pe care le astept sa vina din exterior , cred ca de fapt trebuie sa le construiesc singura . De ce ar fi asta o frica, cand posibilitatile sunt nelimitate? Deci, de ce n-ar fi posibil sa am acest arici ?
Si gata cu visul meu ..ca mi-a pierit inspiratia ...

Realizarea ta care-i?

 
O agitatie continua pentru a realiza ceva, dar nu stii ce vrei sa realizezi. Te framanti intr-una, iti pui intrebari, uneori gasesti raspunsuri pe plac, alteori nu . si uite asa, vremea trece ! Si-un sfat pretios : pune mana de realizeaza cum esti de fapt si vei realiza si realizarile !

miercuri, 24 februarie 2010

Jurnal de viata


« Stim sa ne castigam existenta, dar oare stim sa traim viata ?» Octavian Paler
"Sanatatea noastra, trupeasca, se poate cunoaste printr-o multime de mijloace si metode, Iar medicii le invata, le stiu. Dar sanatatea sufletului se observa simplu, fara sa ai prea multi ani de scoala – prin capacitatea de a trai starea de bucurie. Tristetea, blazarea, plictiseala sunt semnele unor maladii ale sufletului. Cu cat ne bucuram mai usor , cu atat avem un suflet mai sanatos. Cu cat motivele pentru care ne bucuram sunt mai simple, cu atat sanatatea sufletului nostru este mai buna.

Multi oameni se gandesc cum sa faca sa supravietuiasca, sa-si castige existenta, dar multi sunt si cei care foar vietuiesc. Insa printre toti acestia se afla, adeseori nestiuti, adevaratii traitori. Sunt cei care, prin tot ceea ce fac, creeaza o arta din a trai.

Atat timp cat mai exista printre noi traitori, Binele, Adevarul, Frumosul, Dragostea, Respectul, Daruirea, inca nu vor disparea cu totul din aceasta lume. Putini sunt aceia care mai stiu ca « fluviul fericirii si afluentii sai, raurile de bucurie », isi au izvoarele intr-o viata virtuoasa si nu in implinirea dorintelor !
Daca in ceea ce priveste alimentatia nu toata lumea isi poate permite produse naturale, accesul la fericire si bucurie ii peste permis oricui. E nevoie mare de oameni bucurosi in aceasta lume !

Fiti veseli, fericiti sau macar zambiti cat mai mult. Va veti face bine voua insiva si multor altora din preajma voastra !"   - preluat din revista « Lumea »

luni, 1 februarie 2010

Weightless ...

Sissel Kyrkjebo - Weightless

                                                              
                                 " All of my life
I have been waiting
Wondering what I will do

All I can feel
Is my heart beating
Time and time again for you .... "

miercuri, 20 ianuarie 2010

Prietenie

"Un simplu prieten , cand vine in vizita se comporta ca un invitat.
Un prieten adevarat, iti deschide frigiderul si se serveste.

Un simplu prieten , nu te-a vazut niciodata plangand.
Un prieten adevarat are umerii umezi de la lacrimile tale.

Un simplu prieten, nu stie prenumele parintilor tai.
Un prieten adevarat are numarul de telefon al parintilor tai in agenda telefonica.

Un simplu prieten aduce la ziua ta o sticla de bautura.
Un prieten adevarat soseste mai devreme pentru ca sa te ajute
la pregatiri si ramane mai tarziu ca sa te ajute sa faci curat.

Un simplu prieten nu agreeaza cand il suni in preajma orei lui de culcare.
Un prieten adevarat te intreaba de ce ti-a luat atat de mult pana l-ai sunat.

Un simplu prieten considera ca prietenia voastra a  luat sfarsit cand apare prima cearta intre voi.
Un prieten adevarat te suna imediat dupa cearta.

Un simplu prieten se asteapta sa fii mereu la dispozitia lui.
Un prieten adevarat este mereu in preajma ta."

luni, 11 ianuarie 2010

2 in 1: eu !


Cine a zis ca lupta cu tine insuti e cea mai puternica batalie, mare adevar graia ! Cu tine, cu ideile "comode", cu ideile distructive de a dori din prima perfectiunea sau ceea ce e potrivit ...
Imi spunea draga mea colega ca sunt 2 solutii simple: fie astepti cu inima deschisa ca lucrurile sa se intample (si ele se intampla de la sine sau cu ajutorul Domnului), fie te lupti cu dintii pentru ca ceva sa se intample intr-un anumit fel.  Solutia de a te ocupa "de ale tale", lasand ca Divinitatea sa-si faca treaba, presupune de-a da uneori o mana de ajutor subiectiva situatiei actuale de a evolua intr-o directie ... cum e mai bine?
Greu e cand esti in ambele tabere : victima si agresor deopotriva ! Probabil e doar un pas mic spre urmatoarea etapa ...