joi, 15 octombrie 2009

Corectitudinea ...cea de toate zilele

‘‘Nu poti sa le traiesti pe toate si atunci important este sa traiesti esentialul, iar fiecare dintre noi are « esentialul sau » ‘‘
A fi corect este esential ? Care-s limitele corectitudinii ? Poate fi cinstea plictisitoare?
Probabil daca as face o analiza a profilului moral uman , cinstea si corectitudinea ar reprezenta componentele fundamentale ale demnitatii. Intr-o lume in care tot mai putini sunt cinstiti si corecti, cat de esential e sa mai fii demn de increderea ce ti se acorda sau nu ?

De ce ne grabim sa acuzam asa usor ? De ce consideram ca a arata cu degetul, ne scuteste pe noi de a fi judecati ? De ce suntem asa slabi cand e vorba sa ajutam ceva facut incorect sau necinstit ?

Cand esti corect si cinstit (probabil), siguranta se vede-n purtarea si reactiile tale, te poti misca mai liber si dezinvolt, pe cand incorectitudinea naste nesiguranta, timiditate, culpa… Se creeaza un cerc vicios din care nu mai poti iesi . Daca am trai intr-o lume corecta, dupa reguli bine definite (desi si astea pot fi relative), intr-o lume perfecta …am fi mai veseli, mai binevoitori ?

Siderata raman de ”cinstea” cu care poti fi acuzat de cei pe care i-ai ajutat cu necinstea ta, uimita de cat de usor e sa arunci cu piatra, fara sa te gandesti ca nu esti cu nimic mai presus … Nu cred ca trebuie tolerate, iertate prea usor greselile , insa nici sa ne disculpam ACUZAND , LOVIND !
E frumoasa viata asta si nicicum perfecta , ideal ar fi sa descoperim perfectiunea din imperfectiune, sa facem uratul frumos, negativul pozitiv …sa intelegem ca atunci cand calculezi, cand analizezi argumentele pro si contra …iti trece viata si nu se petrece nimic !
Asta-mi aduce aminte de-un citat ’’ maine e un mister pentru toata lumea, iar acest mister trebuie sa provoace rasul si dorinta, nu frica sau refuzul’’

luni, 5 octombrie 2009

Vise

Visez . Uneori fara substanta, alteori vag, uneori sunt dulci si incarcate de emotie, alteori parca-s rupte din realitate. Visez puternic cand nu ma pot elibera de amintiri ce au efect puternic asupra psihicului meu . Oare daca le impartasesc devin realitate ? Oare pot declansa acel mecanism ce duce dorinta secreta la materializare ? Oare-mi doresc cu adevarat asta? Teama de-a nu fi inteleasa gresit ma determina sa le pastrez in suflet … si dorinta secreta (ca doar de aia-I secreta), si visul … dar rezultatele si viitorul apartin celor care incearca !