joi, 14 octombrie 2010

ImPosibilitatea de a fi EU !


Cum sa faci fata unui vampir emotional, mai ales cand persoana in cauza are un grad apropiat ? Cum sa-l faci sa inteleaga ca ai viata ta si ca ti-ai dori sa nu te mai implice in frustrarile lui cotidiene ? Cu ignor-ul nu prea merge, macinarea interioara atingand uneori cote mari, majoritatea conflictelor nefinalizandu-se in niciun fel, inca chiar sunt reluate sub diverse forme: reprosuri, blesteme, indicatii.
Mai nou sunt vinovata ca nu incerc sa rezolv conflictele din cadrul cuplului lor, ca nu acord atentie si mai multa prezenta vietii lor.
Nu-i pot nega rolul important din viata mea si nici aportul pe care l-a adus vietii mele. Majoritatea vad o astfel de relatie plina de afectiune sincera si neconditionata, cu disponibilitatea de protectie , eu o vad ca pe-o sursa de stres. Comportamentul imatur, copilaresc, uneori parca ferindu-se de statutul de « adult », fac ca rolurile dintre noi sa se inverseze.  Mai rau e ca am o perceptie gresita despre dragoste (aspect sesizat destul de recent)… am invatat in timp ca aceasta e ca un fel de troc : ce pot face eu pentru tine si ce poti face tu pentru mine (idei sustinute la nivel inconstient ).
Faptul ca nu accepta sa fie contrazis, ca uneori parca vorbesti la pereti, atunci cand aduc in discutie problemele si preocuparile mele, obisnuinta de a critica, imaturitatea din punct de vedere sentimental si incapacitatea de a oferi un mediu emotional sanatos in care sa-mi dezvolt personalitatea,  imi dau senzatia ca nu va accepta cu adevarat niciodata conceptul de “ceilalti”...

2 comentarii:

  1. Este adevarat ca nici cu ignore-ul nu prea merge, dar nu ai ce-i face. Sunt oameni care pe cei foarte apropiati ii considera proprietatea lor si nu pot sa inteleaga viata si altfel.

    Cunosc genul, din pacate. Si la mine e la fel. I se pare logic sa nu ma doara, desi i-am explicat ca ma doare tocmai pt ca este cine este.
    Dar nu am avut cu cine discuta si usor-usor, am invatat sa imi vad de ale mele fara sa ma mai doara. Insa nu reusesc intotdeauna sa trec peste sau sa ma "inchid" in mine.

    Macar tie nu ti-a distrus viata personala in felul in care mi-a distrus-o pe a mea. Si, bineinteles, tot eu sunt de vina, pt ca - auzi, conceptie! - trebuia sa fac ce stiu eu, nu ce spuneau ei!! Dar puteam?!?!?

    RăspundețiȘtergere
  2. nu e vremea sa ne plangem, e vremea sa facem ceva. Intotdeauna avem si noi o vina, ca nu am luat masuri la timp, de exemplu. Pana la urma ar trebui sa conteze ce simtim si ce vreme si cand persona aceea apropiata nu intelege asta atunci cu adevarat nu merita sa ne pierdem timp si mai ales emotii cu ea, trebuie sa ne protejam energia si sa o revarsam si canalizam spre dragoste, spre persoane care ne fac fericiti. Pana la urma dragostea nu este conditionata de nimic, nici de reciprocitate, nici de interese, etc. Desi poate ar trebui sa fim iubiti si indrumati de persoane apropiate nu s eintampla asta foarte des. Cred ca e bine sa ne inconjuram de persoana calde si sincere, de prieteni care au curaj sa ne spuna si ce e bine si ce e rau la noi, de persoane care au ce sa ne invete si carora avem ce sa transmitem

    RăspundețiȘtergere